Această carte se adresează celor copleșiți de e-mail-uri și care au autonomie în organizarea activității profesionale ori care o pot influența. Ideea principală este că se pot utiliza alte sisteme de coordonare a muncii, care implică stabilirea intențiilor și urmărirea planului, în loc de a realiza activitatea profesională în funcție de e-mail-urile primite.
Sunt două motive principale pentru care apreciez această carte: (a) primul, mai tehnic, pentru că accentuează nevoia de stabilire cu intenție a unor procese de colaborare pentru a realiza muncă de calitate, pe lângă munca depusă propriu zisă și (b) doi, mai idealist, pentru că este mult prea simplu să stau toată ziua la calculator, în încercarea de a fi productivă și de a observa la finalul zilei că mult prea puțin din ceea ce este important a fost făcut.
Consider că această carte face o treabă excelentă în a descrie de ce doar pentru că ceva este simplu, implică costuri mici și nu durează foarte mult timp nu constituie argumente suficiente pentru a realiza o activitate. Pentru o muncă de calitate este nevoie de concentrare și dedicarea timpului pentru a soluționa fiecare problemă, una câte una, pe rând.
„O lume fără e-mail” are două părți: (1) una în care sunt argumentate părțile negative ale e-mail-ului și muncii reactive (pe care autorul o numește hyperactive hive mind) și (2) a doua în care sunt prezentate alternative.
Capitolul meu preferat este capitolul cinci. M-a determinat să încerc o abordare nouă și pentru moment, îmi place. Implică (a) utilizarea platformei Trello unde îmi organizez singură sarcinile de lucru, (b) a calendarului, pentru că fiecare activitate necesită timp și mă ajută pe termen lung dacă scriu ce am făcut într-o zi și (c) o listă de activități scrisă pe hârtie, pe care o am mereu deschisă și pe care o actualizez constant.
Cărțile de acest gen sunt foarte interesante, doar că trebuie să fie citite la momentul potrivit. Dacă nu rezonăm cu problema pe care încearcă să o rezolve, atunci nici nu vom fi prea motivați pentru a o testa. Personal, am încetat de câțiva ani să lucrez pe bază de e-mail-uri, pentru că activitatea mi-a permis-o. Chiar dacă nu petrec mult timp pe e-mail, continuă să fie un mediu pe care-l percep ca fiind stresant.
Îmi verific e-mail-ul de două-trei ori pe zi. De răspuns, de regulă răspund o dată la două-trei zile, după ce am avut timp să realizez ce era de realizat sau să mă gândesc la un răspuns. Ce am de făcut ajunge pe lista de lucruri de făcut și în funcție de urgență și importanță sunt incluse printre alte lucruri importante pe care mi le-am propus pentru ziua/săptămâna respectivă.
Problema rămâne totuși că unele lucruri importante sunt greu de făcut și nu pot fi făcute într-o zi sau într-o săptămână. Așa că le înlocuiesc, din păcate cu mult prea multă ușurință, cu lucruri mai simple și care pot fi urgente, dar nu este obligatoriu. Uneori doar îmi plac mai mult.
Pentru mine provocarea principală este să lucrez constant la proiectele care sunt importante pentru mine, dar care nu sunt finanțate sau care nu au termene limită stricte.
E-mail-ul nu poate fi complet înlăturat și, după cum reiese și din argumentarea lui Cal Newport, nici nu trebuie. Autorul sugerează însă să nu lăsăm întreaga colaborare să fie guvernată de e-mail. Propune să avem sisteme pentru a comunica (e-mail-ul fiind unul dintre ele), dar să existe mai multă intenționalitate și planificare în asupra proceselor implicate în producerea muncii noastre.
Eu am citit-o în engleză, e-book, dar este publicată în română la Editura Publica.
Care este capitolul vostru preferat? Ce v-a plăcut cel mai mult la această carte? Dacă nu ați citit-o încă, de ce vi se pare interesantă? Mulțumesc pentru că lăsați un răspuns în secțiunea de comentarii de mai jos.