Acum câteva zile am scris un scurt text adresat doctoranzilor la Sociologie de la Universitatea din București despre publicarea la Tritonic Books. L-am postat pe grupul lor, dar m-am gândit că poate mai sunt și alte persoane interesate să publice. Așa că îl postez și aici, pe blog. M-am distrat tare bine făcând poze cărții printre frunzele de toamnă pe Aleea de Sub Tâmpa, în Brașov.
Prima mea carte, „Dezastrul produs în urma inundațiilor. Experiențe din mediul rural.”, a fost publicată la finalul lui 2019 la editura Tritonic Books. Ea este bazată pe teza de doctorat în Sociologie, teză pe care am susținut-o în martie 2019. Povestesc mai jos despre motivele pentru care am ales această editură și despre procesul parcurs pentru a ajunge de la manuscris la cititor.
Am ales Tritonic Books în primul rând pentru că profesorii mei din facultate și colegi de-ai mei au publicat la această editură. În al doilea rând, în 2017 am mai scris un capitol în volumul „Risc și societate”, coordonat de profesorul Doru Buzducea și publicat la Tritonic Books. De asemenea, editura are o librărie în sediul Facultății de Sociologie și Asistență Socială din Schitu Măgureanu 9, București. Între timp citisem și cartea lui Bogdan Hrib, „Editor de unul singur”, în care descrie tipul de hârtie pe care sunt publicate cărțile, aspect important pentru mine. Având în vedere toate acestea, mi s-a părut firesc să încerc să public prima mea carte de unic autor la Tritonic Books.
Nu fac parte din categoria celor cărora le este ușor să telefoneze unor persoane necunoscute pentru a discuta despre colaborări, astfel că am profitat de prima ocazie în care l-am văzut pe editorul meu, Bogdan Hrib, pentru a-i povesti despre intenția mea de publicare. Am stabilit să trimit manuscrisul pe e-mail pentru a decide în ce condiții pot publica. La scurt timp am primit o listă de recomandări de editare. Scopul recomandărilor a fost să transform ceea ce era o lucrare de doctorat într-un manuscris pentru o carte, un produs. M-am bucurat de acordul de principiu pentru publicare, așa că m-am apucat de lucru. Între timp am semnat contractul de colaborare, am trimis manuscrisul și a fost publicată cartea. După am început să colaborăm pentru a o promova. Cum altfel să ajungă la public?
Relația mea cu editura Tritonic Books a evoluat în timp, de la intrat în librărie și cumpărat cărți la realizarea unor proiecte comune. Publicarea propriei mele cărți a fost un moment cheie, deoarece am valorizat recomandările primite. De la sugestii privind titlul (pe care nu le-am aplicat din încăpățânarea de a fi conceptual corectă, așa că este puțin dificil de promovat), la sugestii privind organizarea conținutului pentru a fi confortabil pentru cititor să citească textul, la coperta; din punctul meu de vedere, coperta cărții mele este excelentă. Lucrăm împreună pentru promovarea cărții pe rețelele de socializare și la târguri de carte virtuale, din dorința de a aduce cartea mai aproape de cei interesați de subiect.
Dacă doriți să publicați teza de doctorat sau un alt manuscris, eu recomand să colaborați cu editura Tritonic Books. Desigur, ideal este să vă consultați cu editorul și redactorul șef înainte de a finaliza manuscrisul; sunt sigură că veți primi recomandări utile pentru a publica o carte de care să vă simțiți mândri și care să ajungă în mâinile cât mai multor cititori. Pe Rebeca Cojocaru, redactorul șef, o puteți contacta pe e-mail: cojocarurebeca7@gmail.com, iar pe consilier editorial Bogdan Hrib, tot pe mail, la hbogdaneditor@gmail.com.
Make today count!
p.s. Editura Tritonic Books are o surpriză pentru cei pasionați de scris. Stay tuned!!