For English version of this post, click here.
Având în vedere cât de multe persoane sunt afectate de răspândirea Covid-19, numărul de decese, cum este afectată economia națională și cea globală, cum guvernele au preluat puterea de decizie, cred că pot eticheta acest context ca fiind un dezastru.
Covid-19 este deja introdus în Baza de date internațională a dezastrelor ca epidemie în China, având în vedere că preiau informația care a fost ultima dată actualizată în 30 ianuarie 2020. Mă aștept ca în viitorul apropiat să fie actualizată baza și să ateste că fenomenul afectează mai multe țări, nu doar China. Unele țări nu se confruntă doar cu pandemia, ci și cu alte hazarduri, precum cutremurul din Croația și inundațiile din Spania.
Principala idee pe care doresc să o transmit este următoarea: există un risc legat de ”natură”: infecția cu virusul SARS-CoV-2. Acesta este determinat de un comportament uman, anume consumul de animale sălbatice, acum complet interzis în China (Prince, 2020); cu toate acestea, răspândirea virusului depinde în mod profund de comportamentul oamenilor. Chiar dacă este considerat „un dușman” sau exterior preocupărilor noastre, este de fapt strâns legat de modul în care oamenii trăiesc în prezent. Prevenirea răspândirii virusului și identificarea soluțiilor pentru a-i face față cu succes sunt în mod cert preocupări pentru oameni. Cine este de vină și de ce s-a întâmplat, este o altă poveste.
De asemenea, am mai auzit uneori opinii menționate în treacăt, la televizor, precum „virusul nu discriminează, suntem toți expuși riscului de a fi infectați. …Da, desigur, teoretic. Deși este adevărat până la un punct, să lăsăm naivitatea la o parte pentru un minut și să ne amintim că cei care au resurse financiare și materiale și sunt motivați să ia acțiune de informația pe care o consideră reală au modalități prin care se pot proteja. Locuitul într-o gospodărie supraaglomerată fără bani pentru a hrăni familia îi determină pe oameni să iasă din case pentru a identifica surse de obținere a banilor necesari, așa că se expun în plus contractării virusului. Sau, dacă oamenii nu au apă curentă sau săpun, nu au cum să pună în aplicare sfatul cu spălați-vă des pe mâini. Da, da, sunt oameni care trăiesc astfel în România în prezent.
Chiar dacă natura joacă un rol important în declanșarea stării de urgență, este modul în care oamenii se organizează, ce valorizează aceștia, cine are puterea de a lua decizii, care, puse împreună, determină cât de mică sau mare va fi criza. Ca în toate dezastrele, comportamentul uman joacă rolul principal în controlarea și limitarea dezastrului. De-am ajunge și s-o interiorizăm…
Există câștigători și învinși, așa cum sunt mereu. Că aceia cei mai vulnerabili sunt și cei mai afectați este plauzibil. În această pandemie, în particular, oricine are o locuință în care se simte în siguranță, acces la internet, posibilitatea de a lucra de acasă și, cel mai important, este sănătoasă, face parte dintre privilegiați.
Sunt oameni blocați cu parteneri sau părinți abuzivi, sunt oameni care trăiesc în locuințe informale și/sau supraaglomerate; sunt oameni care suferă de boli sau dizabilități care trec prin și mai multe încercări decât înainte. Sunt oameni care nu au fost angajați legal și care acum nu au cum să muncească și să obțină bani pentru a acoperi necesitățile familiei lor, nici măcar de la guvern, pentru că nu sunt eligibili pentru beneficii pentru muncă. Sunt victime ale discriminării care acum, din nou, sunt învinovățite că sunt marginalizate. Unii oameni nu sunt vreodată acceptați și apoi sunt găsiți drept vinovați; cineva trebuie învinovățit, nu?
Cred cu adevărat în puterea fiecăruia de a face ceea ce trebuie să facă cât mai bine posibil. Mă imaginez uneori ca fiind mai activă în comunitatea mea, făcând mai mult voluntariat pentru oamenii care au nevoie. Dar în ciuda eforturilor mele modeste, pare că ceea ce trebuie să fac acum este să stau în siguranță acasă și să depun munca necesară sprijinirii studenților mei, să scriu și să fac cercetare, pentru că acesta este, de fapt, locul meu de muncă.
Ceea ce este frumos în timp de criză este că oamenii colaborează. Poți privi cu suspiciune motivațiile, dar există forme de bunătate peste tot în jurul nostru [sau se întâmplă doar unde mă uit eu?]. Chiar dacă unele dintre ele sunt implicite și așteptate și poate nu neapărat discutate public, cei care fac un extra efort pentru a-și face bine treaba sunt de apreciat.
Ar fi atât de ușor să te resemnezi zilele acestea. Să consideri că este prea greu, că este prea obositor sau să găsești ceva de care să te plângi. Nu este deloc simplu să te uiți spre tine, să petreci timp cu tine însăți sau cu tine însuți și să trăiești prin fiecare emoție în parte, făcând ceea ce trebuie să faci.
Unele profesii sunt mai expuse la Coronavirus ca altele. Personalul din domeniul sănătății, persoanele care lucrează în spitale, asistenții sociali, curierii, angajații în magazine cu produse alimentare, persoanele care se ocupă de menținerea curățeniei, funcționarii publici care încă merg la lucru; practic toți aceia care deservesc indivizi și comunități. Ei fac eforturi în aceste zile și este ușor să-i judecăm pe cei care nu reacționează așa cum ne-am aștepta. Dar adevărul este că situația este de temut, este dificil și în unele cazuri implică eforturi pe care unii dintre noi nu suntem dispuși să le facem. Precum să trăieși independent de partener sau parteneră sau părinți sau copii pentru că riscul este prea mare.
Trecem printr-un dezastru similar altora trăite deja de oamenii de atunci. Oricât de mult ne place să credem că este o situație fără precedent, nu este. Poate că trăim totul la o altă scală, ceea ce nu este surprinzător având în vedere nivelul nostru de globalizare. Există părți pozitive și părți negative pentru toate aspectele vieții; ne-am distrat și ne-a plăcut să ne bucurăm de părțile pozitive destul de mult timp deja, mai ales aceia dintre noi care am învățat peste hotare, care am călătorit, care am lucrat în străinătate, care folosim calculatoare și rețelele de socializare și care consumăm conținut online. Acum trăim efectele negative pe care o asemenea interconectare le are implicit.
Însă nu este chiar așa de rău. Virusul ar putut fi mai agresiv. Am fi putut trăi această perioadă fără încrederea că există oameni capabili în lume care să identifice soluții medicale pentru a diminua efectele negative ale virusului sau care să ne ajute să-l prevenim. Am fi putut fi prinși în locuințe lipsite de infrastructură sanitară. Fără telefoane, calculatoare și internet, precum și cu mai puține produse artistice, mai puține cărți, mai puțină muzică și mai puțini creatori de conținut online care să ne distreze.
Există această vorbă pe care unele persoane o introduc în postările lor pe Instagram: „eram fericiți și nu știam”. Tind să mă opun acestei tendințe, nu pentru că doresc să invalidez cum se simt acele persoane, ci pentru că sunt sigură că avem suficiente motive pentru care să ne simțim încă fericiți și norocoși. Întotdeauna poate fi mai rău.
Nu sunt nici măcar așa de sigură că eram atât de fericiți în trecut. Poate că cei privilegiați eram. Dar consumam prea mult, ne grăbeam prea mult, ne comparam prea des. Simt că eram cam superficiali și am îndepărtați de noi înșine. Nu susțin că ne este mai bine acum. Nu știu ce este mai bine și nu sunt încrezătoare că voi ști vreodată. În cel mai bun caz, sper să fiu capabilă să știu ce este cel mai bine pentru mine și să-i susțin pe alții să-și dea și ei seama ce este potrivit pentru ele însele sau pentru ei înșiși. Dar știu că mereu există motive pentru care să te bucuri. Sigur, sunt perioade mai bune și perioade mai puțin plăcute. Însă idealizarea trecutului este periculoasă și nu ți-aș recomanda să te îndrepți spre această alternativă pentru a face față greutăților pe care posibil că le simți.
Acum, discuția nu are sens dacă nu devine politică [nu este oricum totul politic?]. Este o stare de urgență și guvernul a preluat conducerea țării. Guvernul a preluat emiterea actelor normative, realizarea investițiilor și cheltuirea banilor, coordonarea eforturilor de depășire a crizei, plus activitățile de asigurare că oamenii iau deciziile potrivite pentru societate, adică, asupra corpurilor noastre și a posibilității noastre de mișcare.
Nu putem părăsi locuința fără o declarație care menționează spre ce ne îndreptăm sau riscăm să fim amendați. Nu ne putem întâlni prietenii sau alte persoane, așadar nu ne putem aduna și nu putem comunica direct sau în privat. O parte din libertățile noastre civile, politice și sociale, pe care oamenii le-au obținut în timp și cu mult efort, ne sunt luate temporar în numele binelui colectiv. Desigur, unii dintre noi acceptăm de bunăvoie să ne fie temporar limitate pentru a ne bucura de ele pe termen lung. Că unii politicieni [dar nu numai] au de câștigat ca urmare a acestei situații este fără discuție real. Că unii vor plăti prin pierderea beneficiilor acumulate în timp este, din nou, destul de probabil, având în vedere că acțiunile curente vor fi aspru judecate după ce va trece criza, în special dacă economia va fi instabilă.
Știi, chiar recent am auzit o dezbatere despre cum eroii sunt aceia care salvează, nu aceia care previn [din păcate nu mai știu unde]. Acestea fiind spuse, dacă numărul de decese sau persoane afectate va fi considerat mic comparativ cu efectele negative ale măsurilor care au permis ca acele numere „mici” să se întâmple, cei care au luat deciziile vor fi judecați. Dacă oricare dintre politicienii care guvernează acum iau decizii în favoarea propriilor interese, vor fi aspru judecați după ce criza a trecut. Și nu va conta că au luat decizii în timp ce era declarată stare de urgență. Să ne amintim că unii dintre cei care făptașii crimelor din cel de-al doilea război mondial au fost judecați pentru fapte lor comise în timp de război.
Este o slujbă dificilă să fii politician. Navighezi pe ape incerte și este nevoie să te încrezi în propria-ți judecată privind „starea de fapt”. Aceste dezastre sunt contexte și mai dificile în care se face politică. Ele creează posibilitatea pentru schimbare.
Nu putem înțelege încă în totalitate ramificațiile deciziilor asumate pentru prevenirea răspândirii virusului, cel puțin nu cei mai mulți dintre noi. Putem să o tratăm cu cea mai mare seriozitate pentru moment și să descoperim că atunci când restricțiile se reduc, oamenii se vor întoarce în centrele comerciale și-și vor relua activitatea de unde au lăsat-o. Dar se poate și să fim martorii apariției unor schimbări pe plan politic. Putem observa în curând că vor exista presiuni de a diminua inegalitatea, de a produce local, de a proteja natura și de a avea mai multă grijă unii de ceilalți. Poate solicitările de a investi mai mult în sănătate și educație și în protejarea afacerilor locale vor fi onorate, pentru a putea avea mai multe persoane care reușesc. Dar poate este doar o dorință naivă și vom continua să trăim cum am trăit. Sau mai rău. Multe sunt incerte.
Dacă există o lecție de învățat din această pandemie, cred că aceasta este legată de cât de multe lucruri sunt incerte. Uitându-mă în jur, îi observ pe cei privilegiați suferind pentru că realizează cât de multe aspecte ale vieții sunt în afara controlului nostru. Nu prea reușeam să facem această distincție înainte. Am considerat ziua care urmează să vină ca fiindu-ne garantată. Dar acum, poate, vom înțelege că există o limită până la care putem controla și produce schimbare și că incertitudinea este parte din viață. Încercarea negării acestui fapt are consecințe devastatoare. Odată ce acceptăm această realitate însă, vom vedea că sunt și aspecte pe care le putem controla: momentul prezent, cum gândim, ce alegeri facem, cum ne prezentăm în relație cu ceilalți.
Trăim timpuri interesante. Mulțumesc pentru că mi-ai citit aceste gânduri. Îți urez tot binele în încercările de a face față acestei situații. Când simți anxietate, tristețe sau la marginea pierderii controlului din cauza tuturor restricțiilor, fă-ți o favoare și începe să te concentrezi asupra respirației tale. Inspiră și expiră. Fă-o din nou. Observă cum te simți. Nu simți fericire și recunoștință pentru că poți face asta? Menține senzația aceasta și ia-o cu tine. Suntem norocoși și avem prezentul. Fă-l să conteze.
Living through a disaster
Given how many people are affected by the spread of Covid-19, how many people are dying, how much national and global economy is affected, how the governments took over, I believe I am free to label this context as being a disaster.
Covid-19 is already introduced in the International Disaster Database as an epidemic in China, as the latest update I am seeing at the moment is from 30th of January 2020. I am expecting it to be updated in the near future and find the entry as a phenomenon affecting more countries. Some countries confront not just the effects of the pandemic, but also other hazards, like the earthquake in Croatia and the flooding in Spain.
Main point is that there is this rather ‘nature-related’ risk: to get infected with SARS-CoV-2 (consumption of wild animals, now completely forbidden in China (Prince, 2020); however, the spread of the virus depends deeply of human behaviour. Even though it’s considered to be ‘an enemy’ by some or exterior to social preoccupation, it is in fact very much related to how people live nowadays. The prevention of its spread and finding solutions for it is most certainly the job of the humans. Who’s at fault and why it happened, well, it’s part of the story.
Same as ‘the virus doesn’t consider social class, we are all prone to being infected’…Well, yes, sure, theoretically. While true to some degree, let’s stop the naiveite for a minute and remember that those who have financial and material resources and are acting on the information they know to be true have manners in which to protect themselves. Living in a overcroweded house without money to feed one’s family is going to make some want to do jobs for other people and so be more exposed. Also, when one is not having soap or water, then washing the hands advice can’t hit home. Yes, yes, there are people who live like this in the present time in Romania.
Thus, even though nature plays an important role in triggering interventions to ensure disaster risk reduction, it’s how people organize, what people value, who has power to decide, that makes the crisis bigger or smaller. As in most disasters, human behaviour is playing the main role in controlling and limiting disasters. We see it all over again. I just hope we, as a society, believe it.
There are winners and losers, as there always are. That those vulnerable are more affected it’s definitely plausible. In this particular pandemic, every person having a safe home, access to internet, a work from home job and, most important of all, is healthy, makes up the privileged.
There are people trapped with abusive partners or parents, there are people living in informal housing or overcrowded; there are people suffering from illnesses or disabilities who have even more disruption now then before. There are people who were not legally employed and now have no means to work and to procure money to provide the necessities for their families, not even from the government, as they are not eligible for unemployment benefits. There are people victims of discrimination who are now once again blamed for being marginalised. Some are never accepted and then are found as scapegoats; someone’s got to be blamed, right?
I do believe in doing the best one can where one is at. I fancy myself at times being more active in my community, volunteering more for people who need it. But despite my modest efforts, it seems that what is most needed from me is to stay safe at home and work to support my students, write and do research, as this is in fact my job.
What is beautiful in times of crisis is that people come together. One might be suspicious concerning the reasons, but there are acts of kindness everywhere we turn online these days [or is it where I turn?]. And even though these are implied and expected and not so much made public, the people who make an extra effort to do their jobs are to be appreciated.
It would be so easy in these days to give up. To claim it’s too hard, that one’s too tired or to find something to complain about. It’s actually not easy to take a look inside, to spend time with yourself and to live though one emotion at a time doing what needs to be done.
Some professionals are extremely exposed to Coronavirus. Health care professionals, people who work in hospitals, social workers, delivery personnel, grocery store personnel, cleaning staff, civil servants who still go to work, basically those serving other people and communities. They do make efforts these days and it’s so easy to judge those who can’t stick though all of this. But the truth is that it’s scary, it’s hard and in some cases, it includes efforts not many of us would be willing to make. Like not seeing your partner or your parents or your children because the risk is too high.
We are living though a disaster similar to others that people have lived before us as well. No matter how much we’d like to think this is unprecedented, it’s not. Maybe the scale changed, which is not surprising given our current level of globalisation. There are positives and negatives to all aspects of life; we had fun and enjoyed the positive part for quite some time now, especially those of us who learned abroad, who travelled, who speak foreign languages, who worked abroad, who are using computers and social media and online content. Now it’s the negative side of the interconnectedness that plays out.
But it’s really not that bad. The virus could have been worse. We could have been living without the hope that there are actual trained people all around the world capable of identifying medical solutions to relieve the negative effects of the virus or to help prevent it all together. We could have been stuck at home with no indoor plumbing. Or without any phones, computer and internet, as well as with less art, less books, less music and less online content creators to entertain us.
There is this saying on Instagram people sometimes quote on their postings: `we were happy and we didn’t know it’. I tend to oppose myself to this tendency, not because I want to invalidate how these persons feel. But because I still believe we have sufficient reasons to still feel happy and lucky. It can always be worse.
I am not even sure if we were so happy before. Maybe the privileged were. But we were consuming too much, we were rushing too much, we are comparing too much. I feel we were shallow and disengaged from our true selves. I am not saying we are better off now. I don’t know what’s better and I am not presuming I will ever now. At best, I want to be able to know what’s best for myself and support others in figuring out for themselves what is best for themselves. But I do know there is always something to be happy about. Sure, there are good times and less pleasant periods. However, idealising the past is dangerous grounds and I wouldn’t recommend you to go there to soothe the hardship you may feel.
Now, this discussion makes no sense if it doesn’t get political [Isn’t everything political anyway?]. It’s an emergency state and the government took over. The government took over regulating, making investments and spending money, coordinating relief operations, ensuring people make the right decisions for us all, thus, over our bodies and our possibility to move.
We can’t leave the house without a piece of paper stating where we are going to or we risk to be fined. We can’t meet friends or other people, thus we can’t assemble, we can’t directly and privately communicate. A part of our civil, political and social freedoms, which people obtained with time and lots of efforts, are temporarily taken away from us for the greater good. Sure, some of us are willingly accepting these restrictions in order to be able to enjoy them in the long term. That some politicians (not only) thrive of this is without question. That some will pay with losing benefits accumulated with time it’s again, quite probable, given that the current actions will be harshly judged after the crisis passes, especially if the economy crumbles.
You know, I recently heard that heroes are those who save, not those who prevent [I unfortunately don’t remember where]. That being said, if ever the number of deaths or affected are perceived as being too small in comparisons with the negative effects of the measures allowing for these ‘small’ numbers to happen, those making the decisions will be judged. If any of the governing politicians is now making any decisions favouring his or her own interest, they will be harshly judged. And it will not matter that they made the decisions during an emergency state. Let us all remember that some of the perpetrators of the Second World War crimes were brought in front of justice for their deeds committed during a state of war.
It’s a hard job to be a politician. You navigate uncertain waters and need to trust your judgement concerning the big picture. These disasters are even more difficult settings for making politics. They create the possibility for change.
This pandemic is affecting us right now to scales most of us can’t really comprehend now. We may treat this with utmost seriousness for now and discover that when the rules come down, people will take over the malls and resume life where they left off. But we could also witness political changes. We could soon observe that there will be pressures for reducing inequality, for producing locally, for protecting the nature more and for taking care more of one another. Maybe there’ll be honoured the requests to invest more in health and education and protecting local businesses, in order to have more people thriving. But maybe it’s all a naïve wish and we’ll go on the same as we did. Or worse. Much is uncertain.
If there is a lesson to be learned from this pandemic, I believe that is of how uncertain everything is. Looking around, I see most privileged suffer because of the realisation that many things are not in our control. We couldn’t really make that distinction before. We took the next day for granted. But now, maybe we will understand better that there is only so much we can control and that change and uncertainty are part of life. Trying to deny that has devastating consequences. Once we grow to accept this, we’ll notice there is more we can control: our present moment, how we think, the choices we make, how we show up for others.
These are interesting times we live in. Thank you for reading my thoughts. I do wish you the best in dealing with this situation. When you are anxious or upset or on the verge of a breakdown because of all the restrictions, do yourself a favour and start focusing on your breath. Breath in, breath out. Do it again. Observe how it feels. Don’t you feel happy and grateful for being alive? Store that sensation and keep it with you. You’re lucky and you have the present. Make it count.