Click here for the version in English
Cea de-a două săptămână a dietei mele de social media se apropie de final.
În comparație cu prima săptămână, aceasta a părut mai grea. Din acest motiv, am decis să reflectez la cele mai importante lecții învățate. Sper ca această reflecție să-ți fie de ajutor dacă vrei să încerci să-ți reduci propriul consum. Dacă nu, cel puțin sper măcar să-mi fie mie de ajutor în depășirea provocărilor de săptămâna aceasta și să întru cu forțe noi în săptămâna trei J.
Schimbarea oricărei diete este un proces dificil pentru că presupune realizarea de modificări în ceea ce pare „normal” pentru noi. Și, în ciuda unei bune planificări, pot apărea rezultate surprinzătoare sau chiar consecințe neintenționate.
Pentru mine ceea ce s-a întâmplat a fost că uneori m-am surprins fiindu-mi dor să-mi petrec timp navigând aiurea online sau să mă uit la video-uri. Pentru că folosesc YouTube pentru unele activități [de exemplu când fac sport] am avut mici probleme care implică regulile pe care le-am stabilit: știam ceea ce nu vreau să fac, știam ceea ce voi face, dar nu am realizat că mai erau niște zone gri.
De exemplu, când prietenul meu are o conferință și eu îmi pun căștile ca să ignor vocea lui, ascult muzică fără versuri. De cele mai multe ori, planificăm în așa fel încât fiecare să fie singur în cameră atunci când are conferințe, dar nu reușim să ne organizăm mereu. Nu am planificat ce voi face în această situație, pentru că este mai degrabă impredictibilă și într-adevăr rară. Dar se întâmplă.
Și s-a întâmplat. Am decis pe loc să ascult muzică pentru că nu reușeam să mă concentrez la problema la care lucram în Excel. Dar când am accesat YouTube, am văzut că au fost postate câteva video-uri interesante. Din acest motiv, a trebuit să investesc niște energie în a mă abține să le deschid, în special pentru că aceasta este principala activitate nesemnificativă pe care o desfășor.
Uneori folosesc YouTube [cu ochii închiși] ca să ascult secvențe din seriale pe care deja le-am văzut pentru ca să adorm în serile când mi-este mult prea mult somn ca să adorm. Aceasta, din nou, se întâmplă destul de rar și e dependentă de conexiunile umane din ziua respectivă. Practic, dacă percep conversațiile avute ca fiind intense, creierul meu va avea nevoia să le proceseze și să le proceseze și nu voi reuși să adorm decât dacă-mi distrag atenția. Mă descurc să mă concentrez intenționat asupra unei alte idei, dar nu când sunt obosită. Așa că audierea unor video-uri scurte reușește să mă ajute să adorm mai ușor. Cât de obosită ar trebui să mă simt ca să fac asta? Oh, cât de ușor mi-ar fi să găsesc portițe de ieșire….
Acum, nu mă critic pentru că nu reușesc să mă comport în acord cu standardele mele înalte pentru că, oh, well, sunt om și trăim vremuri mai puțin certe acum. Dar vreau să fac acest exercițiu cum trebuie ca să aflu care sunt platformele de care am nevoie, ce valoare aduc ele în viața mea și cum vreau să le folosesc în viitor ca să reușesc să-mi trăiesc viața așa cum consider eu că ar trebui ea trăită. Toate acele avantaje pe care le menționează Cal Newport în cartea lui Minimalism Digital.
Considerând toate cele de mai sus, am învățat două lucruri despre stilul de viață minimalist digital săptămâna aceasta: (1) ca să funcționeze, trebuie să stabilesc niște limite clare, altfel voi negocia cu mine când voi fi cel mai ușor de influențat și (2) pauzele de la tehnologie, în special de la telefon, mă ajută în gestionarea emoțiilor. Le adresez pe ambele, pe scurt, mai jos.
(1) Stabilirea unor reguli clare
Da, trebuie să iau decizii privind ascultarea muzicii clasice pe YouTube [care este în ordine] și audierea video-urilor din seriale pe aceeași platformă [care nu este în ordine]. Prima este în ordine pentru că se realizează pentru a-mi îmbunătăți condițiile de lucru și nu am atașament față de comportament. Nu-mi place să lucrez în timp ce ascult muzică, așa că mă bucur să o opresc. Dar cea de-a doua este o altă poveste. Îmi creează dependență și se petrece înainte de somn, ceea ce o face nu tocmai un obicei bun. Dacă nu de altceva, atunci măcar pentru că mă simt mai obosită după nopțile în care am adormit cu video.
(2) Gestionarea emoțiilor
M-am observat mult mai conștientă de mine decât de obicei. Nu doar că recunosc cu mai multă ușurință cum mă simt într-un moment, dar uneori m-am observat surprinsă să simt emoția respectivă. Ceea ce a făcut posibil să o accept și să decid cum mă voi comporta în continuare.
Acesta ar putea părea un fapt banal și înțeleg perfect de ce. Dar adevărul este că nu practicam des. Desigur, o făceam, dar varia în funcție de activitate și de nivelul de oboseală; acum o observ destul de des, chiar și în legătură cu lucruri mărunte precum făcutul curățeniei sau spălatul vaselor.
Acum când simt o rezistență puternică față de ceea ce cred că ar trebui să fac, în loc să negociez cu mine pentru a 10-a oară și să decid că voi face mai târziu [ceea ce practic se întâmpla], accept că aș prefera să fac altceva și să fac ceea ce am de făcut. Ca o persoană matură. Și este fabulos.
Mă miră cele mai neînsemnate lucruri, știu, dar cred că sunt aceste lucruri mici cele care ne împiedică să realizăm lucrurile mărețe.
Sper că ai avut și tu o săptămână grozavă.
Ai grijă de tine și fă ziua să conteze.
Second week of social media dieting
The second week of social media dieting is approaching its fast end.
In comparison with the first, this one seemed harder. Because of it, I decided to reflect a little on the most important lessons of the week. I hope this reflection helps you, if you are considering changing your own social media consumption. If not, I hope that it would at least help me to overcome the challenges faced during this week and to start the third week strong.
Changing any type of diet is not easy because it involves making changes in the way we ‘normally’ do things. And despite careful planning, there may be some unexpected findings or even unintentional consequences.
For me what happened was that I found myself at times missing mindless scrolling and video watching. Because I do use some YouTube [while I am working-out, for instance] I had some trouble with setting the limits: I knew what I didn’t want to do while on YouTube, I knew what I will do, but I didn’t realize that there were some grey areas.
For instance, when the boyfriend is on a call and I am working with my headphones on, I usually have some generic music playing. Most of the times, we arrange to work alone when the other one is on calls, but sometimes things don’t align. I didn’t plan for this situation, because it’s rather unpredictable and it is indeed rare. But it does happen.
And it did. I decided on the spot to turn something on, as I couldn’t focus on my Excel problem while he was speaking. And when I accessed the website, I could see that in the meantime some interesting videos were posted. Due to this, I had invest energy in abstaining myself from watching, as this is the main time-wasting mindless activity I want to cease.
At times, I use YouTube [although I don’t really watch] to listen to familiar characters in order fall asleep during the nights I am too tired and my mind works with high-speed. This, again, happens rarely and it is usually dependent on intense human connections. Basically, if I perceive the conversations I am having as intense, my brain will need to process and process and it won’t be easy to sleep unless I distract myself. I am quite good in focusing my attention on demand, but not when I’m tired. Thus, watching some snippets of series does the trick. But when should I do this? How tired do I have to feel? Oh, how easy it is to find loopholes…
Now, I am not beating myself up if I slip from my high demand requirements of myself, because, oh, well, I’m human and we are going through uncertain times right now. But I do want to do this exercise right in order to really find out which are are platforms I need, what value they bring to my life and how I want to use them in the future in order to actually live a life worth living, as I view it. All the benefits that Cal Newport so nicely mentions in his Digital minimalism book.
Considering all of the above, two things I learned this week about the digital minimalist lifestyle: (1) in order to work, I do need to set clear limits, otherwise I find myself negotiating with myself when I am at my weakest and (2) taking breaks from devices, my phone in particular, does help me regulate my emotions better. I will briefly address them both below.
(1) Setting clear limits.
Yes, I do need to make a decision about listening to classical music on YouTube [which is OK] and watching videos from series on the same platform [which is not]. The first is OK because it’s done to improve my working conditions and I have no emotional attachment to it. I can’t work and listen to music so I am happy to turn it off. But the series-thing is another story. It’s addictive and it’s before bed, which makes it not a good habit. I can watch series, but not snippets on YouTube before I fall asleep. For one thing, I do wake up tired compared to the days when I think or when I read before I fall asleep.
(2) Managing emotions.
I found myself being much more aware of how I feel. Not only I acknowledge with more ease how I feel in the moment, but at times I found myself aware of my surprise with feeling the respective emotion. Which made it possible for me to accept it and to decide how I will behave.
This may seem so common sense and I totally understand why. But I couldn’t really do that much. Sure, I did it, but it varied depending on what I was doing and how tired I felt; but now I find I am capable of this in respect to the small things also, like when not being in the mood to clean the house. Or do the dishes.
But when I feel strong resistance to doing what I think I should be doing, instead of negotiating it with myself for the 10th time and decide I will do it later [which is basically what I did], I am accepting that I’d rather be doing something else, and do it regardless. Like a mature person. Which feels fabulous.
I wander at the smallest things, I know, but I believe that it’s the small things that prevent us from doing the big things.
I hope you had a great week yourself.
Take care and make today count!
M-am tot gândit la care postare să pun comentariul și dacă să îl pun:)
Mă încurajează faptul că mai există oameni care abordează această dietă! Încă un motiv să spun de ce îmi place “să stau printre adulți” 🙂
Având în vedere și perioada prin care am trecut, chiar e indicată o astfel de pauză. Eu cel puțin sunt sătulă de zoom, de teams, I NEED TO BE IN TOUCH WITH PEOPLE! (si știu că nu sunt singura). MI-E DOR DE FACULTATEEE🙃
Și eu fac astfel de pauze, știu că pot deveni ușor dependentă de ceva, dar mă redresez repede, I guess. De ceva vreme am început să ies în fiecare weekend la munte, fac sală, mă țin cât de departe pot de mediul online, mai puțin de insta:)
“I wander at the smallest things, I know, but I believe that it’s the small things that prevent us from doing the big things.”- ❤️exact!!!
Make it a great day! 😃
(La secțiunea website, îl pun când mai cresc puțin:) Mai scriu uneori, dar nu tot ce scriu are sens poate, cel puțin pentru mine, dar vreau să văd cum evoluez 🙃)